Turist din Miercurea Ciuc, dat dispărut în Costinești
Polițiștii constănțeni au cerut ajutorul populației pentru găsirea unui turist din Miercurea Ciuc, sosit în vacanță cu familia la Costinești, care a fost dat dispărut de două zile.
Potrivit polițiștilor constănțeni, Adalbert Mate, în vârstă de 68 de ani, din Miercurea Ciuc, județul Harghita, a sosit în data de 9 iulie în Costinești, împreună cu soția, fiica și nepoata, urmând să se cazeze la o unitate din stațiune. Familia a mers să se plimbe pe faleză, iar în jurul orei 12.00 bărbatul a plecat să caute o toaletă și nu s-a mai întors.

Polițiștii mai spun că bărbatul nu este cunoscut ca având afecțiuni fizice sau psihice și nu vorbește limba română. El are o înălțime de 1,75 metri, greutate de 75 de kilograme, ten deschis, față ovală, păr grizonat, calviție frontală, ochi căprui. La data plecării, purta geacă din piele, de culoare maro, pantaloni de culoare neagră, tricou de culoare alb cu negru și pantofi negri.Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











