Probleme cauzate de ploaia căzută în Constanța
Ploile abundente ce au căzut, vineri, într-un interval scurt de timp, însoțite de căderi de grindină și vânt puternic, au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe străzile din municipiul și din județul Constanța, depășind cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare.
La Dispeceratul RAJA s-au înregistrat 30 de reclamații, cele mai multe venind din municipiul Constanța, din zonele Coiciu, Faleză Nord, I.C. Brătianu, cartierul Palazu Mare, Stațiunea Mamaia și din orașul Ovidiu, zona Cișmelei. „În prezent sunt constituite 16 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, respectiv 18 echipe pentru restul județului, dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății, dar și pentru degajarea carosabilului în zonele predispuse la inundații: Dacia, Delfinariu, Bd. Ferdinand, Aurel Vlaicu, asigurând permanența în toată această perioadă”, spun reprezentanții regiei.

În urma avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferica accentuată, ce se preconizează a se manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul RAJA S.A. s-a reactivat Comandamentul pentru Situații de Urgență, în intervalul 13 iulie 2018, ora 12,00 - 16 iulie 2018, ora 08,00.Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenție la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanența în toată această perioadă.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











