Polițist aflat în misiune, implicat într-un accident rutier
Un polițist aflat în misiune a fost rănit ușor după ce autospeciala în care se afla a fost acroșată, într-o intersecție din Constanța, de un alt șofer care nu i-a acordat prioritate.
Potrivit polițiștilor constănțeni, la data de 21 iunie, ora 11:08, un polițist, în vârstă de 34 de ani, aflat în timpul serviciului, a condus autospeciala de poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcțiune, pe bulevardul Tomis, în municipiul Constanţa, dinspre strada Nicolae Iorga către Dacia. „Înainte de intersecția cu strada Ion Rațiu, a pătruns pe sensul opus de mers, depășind coloana de autovehicule oprite la semafor, pătrunzând în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric și intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, dinspre bulevardul Mamaia către bulevardul Alexandru Lăpușneanu”, spun sursele citate.

În urma impactului, agentul de poliție a fost rănit ușor la o mână, primind îngrijiri medicale de la echipajul de pe o ambulanță SMURD, care trecea prin zonă.Polițiștii spun că ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











