Operațiunea de căutare a drogurilor pe plajele constănțene continuă

WhatsApp Image 2019-04-08 at 15.21.39
Pe litoralul Mării Negre, se desfășoară, în continuare, operațiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conține droguri. Activitățile au loc în cadrul unui dosar de trafic de droguri și sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea DIICOT.

Astfel, trei noi pachete cu droguri cu o concentrație foarte mare au fost găsite, luni dimineață, pe plajele din Costinești și Tuzla, acestea ajungând în posesia anchetatorilor de la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Potrivit ultimelor date făcute publice, în perioada 5 - 8 aprilie, pe litoralul din județul Constanța s-a depistat și ridicat cantitatea de 152 de kilograme de droguri. Persoanele aflate pe litoral au fost rugate ca, în cazul în care găsesc astfel de pachete, să nu le deschidă. „Reamintim cetățenilor din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunțe cel mai apropiat polițist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conține droguri cu o concentrație foarte mare (peste 90 la sută), ce pot pune în pericol viața!”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News













