Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, depistat la Negru Vodă

1607 5
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în valoare de 28.000 de lei, căutat de autoritățile din Danemarca.
Potrivit Gărzii de Coastă, la Punctul de Trecere al Frontierei Negru Vodă s-a prezentat la sfârșitul săptămânii trecute, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean moldovean, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autoritățile din Danemarca. Bărbatul a declarat că a achiziționat mașina fără să știe că aceasta ar fi fost căutată de către autorități. Mijlocul de transport, în valoare de 28.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











