Constanța are nevoie prioritară de forță de muncă bine pregătită și calificată, în multiple domenii, care să contribuie la dezvoltarea orașului, la atragerea de investiții, la derularea unor proiecte profesionale și economice locale de lungă durată. Primăria are în vedere ca orașul Constanța să devină în scurt timp, printr-o colaborare solidă și susținută cu toți partenerii locali de dialog, un exemplu de bune practici și de soluții performante în domeniul învățământului dual în sud-estul României. 

         În acest context, Primăria a organizat și desfășurat astăzi prima reuniune din acest an a Comisiei de implementare a proiectului „Școala profesională în sistem dual din Constanța”, la lucrările căreia au luat parte reprezentanți ai Primăriei municipiului Constanța, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Camerei de Comerț, Industrie și Navigație Constanța, Comitetului Județean al Părinților Constanța și Asociației Firmelor din Constanța.

          Proiectul respectiv are ca obiectiv general crearea unei platforme de dialog, sprijin și cooperare între administrația locală, instituțiile publice, agenții economici locali și elevii și părinții interesați de formarea profesională duală, prin care să se realizeze un proces durabil, la nivelul municipiului Constanța, de  corelare a cererii pieței muncii din Constanța cu oferta de muncă pregătită și calificată, în toate domeniile.

          Membrii Comisiei au dezbătut posibilitățile de cooperare în domenii precum: stimularea interesului pentru formare profesională duală în rândul agenților economici și al tinerilor din învățământul preuniversitar din oraș; coroborarea măsurilor de modernizare a pieței muncii cu cele educaționale; actualizarea ofertei eudcaționale de tip Școală profesională în regim dual; promovarea educației antreprenoriale la elevi, înființarea și modernizarea campusurilor școlare din sistemul dual, promovarea în spațiul public și în mediile-țintă a conceptului de Școală profesională – Școală de Excelență ca prim pas către o carieră profesională deschisă.

          În acest sens, cooperarea interinstituțională dintre Primăria municipiului Constanța și Inspectoratul Județean Constanța pe baza actualului Acord de parteneriat, semnat în 2019, precum și cooperarea cu ceilalți parteneri ai proiectului, reprezintă garanții ale unui dialog de calitate, la nivel local, în domeniul învățământului dual.

          Comisia a decis ca în cursul lunii februarie a.c. să organizeze o reuniune online cu agenții economici din municipiu, cu obiectivul de a stimula interesul acestora pentru pregătirea sistemică a viitoarei forțe de muncă a orașului. Reuniunea va fi urmată de mai multe activități directe cu participarea agenților economici și a părinților și elevilor interesați de formarea profesională duală în orașul Constanța.

        „Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, încurajează în mod responsabil tinerii orașului nostru să opteze pentru formare profesională în sistem dual ca garanție a unui parcurs profesional de calitate și de lungă durată. În acest context, Primăria ca instituție se implică în mod activ în crearea unei resurse umane locale calificate, în domenii-cheie, ca premisă pentru dezvoltări economice solide și pentru stimularea participării tinerilor la proiectele de dezvoltare ale orașului. Resursa umană locală de calitate trebuie să fie motivată să rămână în municipiu și să sprijine proiectele de dezvoltare locală, iar Primăria va avea grijă ca parcursul de pregătire profesională a acestora în domenii relevante să fie bine construit, de către municipalitate și toți partenerii locali ai acesteia „,informează primăria Constanta.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO| Mircea Rednic înaintea meciului cu FCSB “E examenul cel mai important şi cel mai dificil”
Articolul următorConstrucțiile cu risc seismic, în atenția municipalității