Preot din Constanța, acuzat de pornografie infantilă

biserica
Un preot din Constanța este cercetat de procurorii DIICOT după ce a fost acuzat de soție că ar fi filmat-o pe sora ei, minoră, în baie.
Soția ar fi descoperit că în urmă cu trei ani, bărbatul, care este preot la o parohie din Constanța, ar fi montat în baia locuinței comune o cameră de luat vederi, cu care a filmat-o pe sora ei, care la vremea respectivă avea 15 ani. Drept urmare, procurorii DIICOT Constanța au început o anchetă, în urma unei plângeri depuse de părinții soției preotului. Urmărirea penală în acest caz nu este încă finalizată.Cei doi se află în prezent în proces de divorț, iar soția a mai formulat pe numele preotului alte două plângeri penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe. Prima dintre ele a fost depusă în luna iulie a anului trecut, iar cea de-a doua, în ianuarie 2019, dar pe aceasta din urmă femeia a retras-o. De fiecare dată plângerile au fost formulate după ce femeia ar fi mers la domiciliul comun, care se află în localitatea Techirghiol, pentru a-și lua niște lucruri, moment în care ar fi fost agresată de bărbat. Preotul nu a putut fi contactat pentru a-și prezenta punctul de vedere, în timp ce reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au spus că așteaptă finalizarea anchetelor.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











