Noi focare de pestă porcină au fost confirmate în Topalu și Mircea Vodă, urmând ca și în aceste localități să fie aplicată măsura excepțională de ucidere preventivă a efectivelor de suine.

Reprezentanții Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanta(CLCB) au decis, joi, într-o ședință la care a participat și subsecretarul de stat in Autoritatea Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, Traian Petcu, aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din Topalu și Mircea Vodă, în vederea lichidării focarelor de PPA.

Din punct de vedere organizatoric s-a stabilit procedarea de, vineri, la măsura de ucidere preventivă în Topalu și de sâmbătă în Mircea Vodă. Efectivele de jandarmi și cele polițienești vor acorda sprijin la constituirea filtrelor pe căile de acces în cele două localități. Comitetul Local de sprijin Topalu, reprezentat la CLCB prin primarul localității, va participa la activitatea de ecarisare. Prefectul județului Dumitru Jeacă a convocat Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice și a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.

În continuare se aplică toate măsurile stabilite prin Planurile de măsuri aprobate in CLCB și sunt menținute 7 filtre de control și dezinfecție, în 6 localități (Saraiu- 1 filtru, Tichilești – 2 filtre, Seimeni- 1 filtru, Mihai Viteazu – 1 filtru, Hârșova – 1 filtru, Dulcești- 1 filtru). Filtrele sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanța și cei ai Poliției locale, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Constanța, pentru controlul tuturor mijloacelor de transport ce tranzitează zona de protecție și zona de supraveghere. S-au instalat dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecție și zona de supraveghere.Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor.

Articolul precedentSancțiuni de zeci de mii de lei, date de Ziua Marinei de polițiștii locali
Articolul următorAmenzi de peste 50 de mii de lei acordate de polițiștii locali constănțeni