ÎPS Teodosie, oprit în drum spre slujba de la Ion Corvin, de un filtru al poliției

ÎPS Teodosie, oprit în drum spre slujba de la Ion Corvin, de un filtru al poliției
Arhiepiscopul Tomisului, a fost oprit, duminică dimineaţa, de filtrul de poliţie de la intrarea în localitatea Ion Corvin, unde este Peştera Sfântului Andrei
Arhiepiscopul Tomisului, a fost oprit, duminică dimineaţa, de filtrul de poliţie de la intrarea în localitatea Ion Corvin, unde este Peştera Sfântului Andrei.
Mașina a fost oprită la intersecția DN 3 cu drumul care duce către mănăstire, iar arhiepiscopul și șoferul său au fost verificați. Cei doi au fost lăsaţi ulterior să plece spre Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, acolo unde Arhiepiscopul Tomisului săvârșește Sfânta Liturghie.duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie
„Să vină cu inimă bună, să-şi mângâie sufletul şi sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace şi în armonie”, a spus ÎPS Teodosie.
Pe 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.
Anul acest, autoritățile au interzis pelerinajele și nu face excepție nici cel de la Ion Corvin, deși Arhiepiscopul Tomisului a acționat în judecată Prefectura Constanța pentru decizia de a anula pelerinajul. Silviu Coșa, prefectul județului Constanța a și refuzat invitația ÎPS Teodosie de a participa la slijba de la Sf. Andrei.
Municipiul Constanța și alte 14 localități sunt în carantină din cauza numărului mare de infecții cu SARS-COV-2
Sursa foto Ziarul Amprenta
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 09:19 - Țările din UE care au cele mai mici prețuri la energie. Românii plătesc dublu la facturile de curent
- 09:13 - Clasamentul reciclării din București și Ilfov. Date oficiale
- 07:40 - Ajutoare pensionari 2026: Cine primește cei 1.000 de lei și care sunt condițiile de acordare
- 07:36 - Țara UE care îți dă 25.000 de euro dacă renunți la permisul auto: Condițiile prin care poți primi „prima de mobilitate” în 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











