Traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime românești în prima jumătate a acestui an a fost în creștere cu aproape 15 procente față de perioada similară a anului trecut, creșteri semnificative înregistrându-se la cereale.

Astfel, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” (CNAPM) SA Constanța, traficul total de mărfuri înregistrat în primul semestru al anului 2019 în porturile maritime românești, Constanța, Midia și Mangalia, a crescut cu 14 la sută, ajungând la 30,74 milioane de tone, față de 27 milioane de tone în aceeași perioadă a anului trecut. Din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 23,64 milioane de tone, ceea ce reprezintă o creștere de 9,33 la sută, iar cel fluvial a reprezentat 7,09 milioane de tone, creșterea fiind în această situație de 32,46 la sută. „O creștere spectaculoasă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de aproape 28 la sută. Dacă anul trecut, în primul semestru, traficul de cereale a fost de 6,41 milioane de tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii iunie, cantitatea de cereale a depășit 8,2 milioane de tone”, precizează reprezentanții CNAPM SA Constanța.
Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri importante de trafic în primul semestru al acestui an sunt combustibili minerali solizi, petrol brut, minereuri de fier și deșeuri de fier, minereuri și deșeuri neferoase, produse metalice și îngrășăminte. „Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanța: cereale 27 la sută, petrol brut 12,2 la sută, articole diverse 10,7 la sută, produse petroliere 10,3 la sută, minereuri de fier și deșeuri de fier 9 la sută, minereuri și deșeuri neferoase 6,7 la sută, combustibili minerali solizi 6,7 la sută, îngrășăminte 6,5 la sută, produse metalice 4 la sută, semințe uleioase, fructe oleaginoase și grăsimi 2,4 la sută și altele”, se mai arată în comunicatul companiei.
Conform datelor prezentate de Administrația Porturilor Maritime SA, scăderi de trafic au fost semnalate la produse petroliere, articole diverse și semințe uleioase, în timp ce traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 3,28 milioane de tone marfă în 2019, față de 3,29 milioane de tone marfă în primul semestru 2018.
În primele șase luni ale acestui an, în porturile maritime românești au ajuns 6.330 de nave, fața de 5.628 în perioada similară a anului trecut, din care 1.979 de nave maritime și 4.351 fluviale.

Articolul precedentForțele Navale: Flexibilitate și profesionalism în îndeplinirea angajamentelor asumate față de partenerii străini
Articolul următorKarin: Incursiune în tradițiile armenești în Piațeta Cazino din Mamaia