Simona Halep s-a despărțit de Darren Cahill

Simona Halep s-a despărțit de Darren Cahill
Sportiva nu a menționat care este motivul pentru care a rupt colaborarea cu australianul
Simona Halep (14 WTA) a anunţat azi că s-a despărţit din nou de antrenorul australian Darren Cahill. Sportiva nu a menționat care este motivul pentru care a rupt colaborarea cu australianul.
Halep a postat pe Facebook un mesaj prin care anunţă că a încheiat, din nou, colaborarea cu antrenorul Darren Cahill, alături de care a avut cele mai bune rezultate din carieră urcând până pe locul 1 WTA.
„După 6 ani minunaţi în care am lucrat împreună, Darren şi cu mine am decis că e timpul să încheiem relaţia. Îţi mulţumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis şi o persoană mai bună”.
Anunțul făcut de Simona vine exact după cununia cu Toni Iuruc. Anunțul surprinzător legat de Darren Cahill survine la 3 ani distanță după ce, între cei doi, a mai existat o ruptură. Atunci, cel care a făcut publică decizia a fost antrenorul australian.
Cei doi au început să lucreze prima oară în vara lui 2015, iar cu Darren Cahill, Simona a câştigat primul turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018 şi a ajuns pe locul 1 WTA.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














