Moţiunile împotriva miniștrilor Predoiu și Marinescu, la votul aleșilor

Moţiunile împotriva miniștrilor Predoiu și Marinescu, la votul aleșilor
Ambele moțiuni au fost depuse de AUR
Parlamentarii supun votului, luni, cele două moțiuni simple depuse împotriva miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, Radu Marinescu și Cătălin Predoiu.
La Camera Deputaților, moțiunea simplă împotriva șefului Justiției urmează să fie prezentată, dezbătută și supusă votului în ședința de plen care începe la ora 15:00.
Moțiunea inițiată de AUR poartă titlul „Dreptate pentru România! Justiţia trebuie să devină cu adevărat un serviciu public în slujba românilor”.
Tot luni, ministrul social-democrat Radu Marinescu este invitat de aleșii Uniunii Salvați România la „Ora Guvernului”, de la ora 16:00, pentru explicații pe teme precum: „oligarhizarea sistemului judiciar”, corupția și ineficiența din sistem, răspunderea magistraților, meritocrația în promovare, repartizarea aleatorie a dosarelor, accesarea fondurilor PNRR și necesitatea corectării „pachetului legilor justiției”.
Ministrul Justiției a anunțat public că va participa atât la dezbaterea moțiunii, cât și la „Ora Guvernului”.
La Senat, de la ora 16:00, este programată dezbaterea și votul moțiunii simple depuse de AUR împotriva ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Documentul este intitulat „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni mediocri”. Culpa morală şi eşecul politic al ministrului Cătălin Marian Predoiu.
Potrivit declarațiilor AUR, moțiunea vizează politicile MAI, iar liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu, a invocat între argumente inclusiv tema Visa Waiver, apreciind că problema nu a fost corectată după evoluțiile din primăvară.
Alianța pentru Unirea Românilor a depus ambele moțiuni simple, argumentând că în cele două domenii sunt nereguli care ar afecta siguranța cetățenilor și încrederea în instituții.
Dezbaterea de luni va aduce, astfel, în prim-plan atât criticile Opoziției, cât și răspunsurile așteptate din partea celor doi miniștri.
Citește și:
- 23:01 - Dan Dungaciu: ”Oamenii trebuie să știe de ce nu vin soldații americani în țară”
- 22:56 - Avionul militar la bordul căriua s-a aflat Radu Miruță, vizat de sisteme ce bruiază semnalul GPS. ”A fost foarte puternic”
- 22:52 - Dan Dungaciu: ”Președintele ne semnalează că vrea să fie jucător. Liderii vor forța un guvern puternic”
- 22:50 - Anca Alexandrescu: „AUR a făcut foarte bine că a votat moțiunea de cenzură. Nu exista altă variantă ca Ilie Bolojan să fie oprit!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News












