„Ziua Z”, un spectacol inedit al Teatrului de Stat Constanța, care îmbină elemente teatrale și cinematografice: va avea premiera online în 20 și 21 martie, de la ora 17.00.

Având la bază un scenariu original, creat special pentru acest proiect, spectacolul hibrid „Ziua Z” spune povestea a patru tineri care plănuiesc răpirea fiului unui influent om de afaceri. Acțiunea lor se vrea a fi una justițiară, în condițiile în care fiul a scăpat de închisoare după intervenția salvatoare a tatălui. Mai mult decât atât, cei patru se folosesc de acest moment intens mediatizat pentru a lansa un manifest și o nouă mișcare prin care se urmărește o schimbare de paradigmă în România de azi.     

Spectacolul testează modurile prin care teatrul mai poate fi prezent și relevant în viețile noastre în acest moment (Constanța se află în scenariul roșu), propunând un concept artistic dinamic, adaptat realităților pe care le trăim. Montarea e construită pe două planuri – susținute de filmări live care se desfășoară atât într-o mașină care gonește pe străzile orașului, cât și în studioul unei televiziuni locale, aflate pe scena TSC.

„Ziua Z” chestionează raportul dintre violență și iluzia justiției și aduce în prim-plan câteva dintre temele care bântuie societatea autohtonă: corupția, inegalitățile sociale și economice, deruta, lipsa de opțiuni pentru noile generații, dar și disoluția solidarității. Sunt teme încărcate de anxietate, care capătă și mai multă relevanță atunci când sunt reprezentate într-o ciclicitate teatral-filmică, ca într-un poem vizual al nevrozei urbane.

Imagine

 Produs de TSC într-un context afectat de pandemie, spectacolul vine în continuarea demersului regizorului Bobi Pricop de a-și adapta mijloacele artistice la noile realități teatrale. Proiectul își propune să păstreze caracterul de aici și acum, specific teatrului, să facă posibilă întâlnirea în timp real dintre artiști și public, indiferent de platformă, printr-o experiență artistică unică și o emoție comună împărtășită pe scena online și offline a Teatrului de Stat din Constanța. Spectacolul „Ziua Z”  va putea fi văzut de către spectatori și din sala de spectacol, de îndată ce accesul pentru public va fi permis.

Scenografia producției este concepută de Oana Micu, director de imagine, sunet și montaj este Mihai Cosmin Popa, muzica originală este compusă de Eduard Gabia, iar Răzvan Rusu coordonează programarea și asigură suportul tehnic. 

În distribuție veți putea vedea actori ai Teatrului de Stat Constanţa din toate generaţiile: Marian Adochiței, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian Iftime, Nina Udrescu, Iulian Enache, Mirela Pană, Liviu Manolache, Dan Cojocaru, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Georgiana Mazilescu, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Andu Axente, Adrian Dumitrescu., 

Spectacolul va fi transmis live, biletele putând fi achiziționate accesând link-ul https://www.mystage.ro/spectacole/ziua-z-2665 .

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCulisele statului paralel – Dosarul Băneasa: Erori judiciare orchestrate de un judecător internat la Psihiatrie și cercetat pentru fapte penale
Articolul următorȘofer ucrainean rămas blocat sub autotren în Isaccea. A fost salvat de pompieri