Cea de-a 10 ediție a Exercițiului multinațional „Eurasian Partnership MCM Dive” se desfășoară, în perioada 22 – 26 iulie, la Constanța și în raioanele maritime din proximitatea litoralului românesc al Mării Negre.

Zeci de scafandri militari din România, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia și SUA vor pune în aplicare proceduri operaționale de căutare și de identificare a dispozitivelor explozive marine și vor executa activități de scufundare cu circuit deschis, semi-închis și cu alimentare de la suprafață, precum și activități de căutare a țintelor aflate în imersiune folosind drone subacvatice.
Din partea Forțelor Navale Române, secvențele de pe mare vor fi executate de corveta „Contraamiral Horia Macelariu”, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”, nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu”, remorcherul maritim de salvare „Grozavul”, nava rapidă de scafandri „Venus”, patru ambarcațiuni rapide (RHIB), două detașamente de scafandri EOD și un detașament de scafandri de mare adâncime.
Obiectivul principal al exercițiului este antrenarea în comun a forțelor participante, pentru dezvoltarea interoperabilității și pentru îmbunătățirea cunoștințelor din domeniul luptei împotriva amenințărilor subacvatice. Exercițiul cuprinde workshop-uri pe teme despre siguranța scufundărilor, asigurarea medicală pentru incidentele de scufundare, planificarea decompresiilor și a tratamentelor medicale, precum și activități de căutare subacvatică a minelor marine, de filmare și fotografiere subacvatică și de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate subacvatice.
„Eurasian Partnership MCM Dive 19” este condus de Componenta Operațională Navală, iar gruparea de forțe are în compunere structuri din subordinea Comandamentului flotei, a Centrului 39 Scafandri și a Direcției Hidrografice Haritime și este singurul exercițiu multinațional anual, organizat în bazinul vestic al Mării Negre, care este destinat consolidării instruirii scafandrilor militari din țări NATO și din țări semnatare ale Parteneriatului pentru Pace (PfP).

Articolul precedentCătălina Ponor și Cristina Neagu invită la mișcare pe plajă
Articolul următorContrafăcute de aproximativ 150.000 lei, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea