Pirotehniștii din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Tulcea și Constanța au executat, vineri, o misiune de distrugere controlată a elementelor de muniție neexplodată descoperite în cursul anului.

Au fost astfel distruse 14 proiectile explozive, patru grenade de mână și 75 de cartușe.

Vă readucem în atenție următoarele reguli de comportare pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate:

‼Este strict interzis:

– atingerea muniției cu mâna sau alte obiecte;

– lovirea sau mișcarea muniției găsite în pământ sau la suprafață;

– introducerea muniției în foc;

– demontarea focoaselor sau altor părți componente;

– joaca copiilor cu  diferite  elemente de muniție, ca: grenade, focoase, cartușe, proiectile sau  alte elemente pirotehnice;

– ridicarea, transportul și introducerea muniției în încăperi sau locuințe.

‼Se previne populația, în special copiii, despre faptul că o simplă mișcare a  muniției din poziția în care se găsește poate declanșa explozia.

‼Se cere tuturor cetățenilor care au cunoștință despre existența unor elemente de muniție neexplodată să anunțe imediat organele autorităților locale (primărie), poliție, pompieri  sau să sune de urgență la numărul unic 112.

‼Se informează populația că în zonele în care există sau se presupune existența unor elemente de muniție rămasă neexplodată, se interzice :

– accesul oricărei persoane;

– executarea de săpături manuale sau mecanice;

– aprinderea focului;

– circulația vehiculelor, oamenilor sau animalelor.

Explicați copiilor aceste reguli! Puteți preveni o tragedie!

Articolul precedentAnunț CNAS. Se reia distribuția cardului european de sănătate
Articolul următorInstrucție în Marea Mediterană: fregata „Regele Ferdinand” la exercițiul multinațional „Dogu Akdeniz 19”