Zece persoane au fost reținute de polițiștii constănțeni, acuzate pentru braconaj piscicol și furt, în urma unor percheziții efectuate la domiciliile suspecților fiind ridicate bunuri în valoare de peste 95.000 de lei.

Astfel, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au efectuat, marți, 14 percheziții, în localitățile Ciobanu și Hârșova din județul Constanța, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea furturilor și braconajului piscicol. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării un autoturism, 9 telefoane mobile, 74 de unelte de pescuit, în lungime totală de 5.890 metri, 400 de kilograme de pește proaspăt de diferite specii, 4 costume impermeabile din neopren, 1.000 de litri motorină, 5 ambarcațiuni confecționate artizanal, sumele de 22.150 de lei și 10.550 de euro. Valoarea totală a bunurilor confiscate este de 95.930 lei.

În cauză se desfășoară cercetări față de 13 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și braconaj piscicol. În urma administrării probatoriului, 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentArmata, o școală altfel la Cenrul de Scafandri
Articolul următorMii de pachete cu țigări de contrabandă, capturate la Constanța și Suceava