Vremea în data de 15 septembrie surprinde pe toată lumea cu temperaturi caniculare.

Astăzi vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţarii, mai ales în regiunile sudice, iar izolat va deveni caniculară în Lunca Dunării. În jumătatea de nord-vest, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse şi descărcări electrice. Se vor înregistra cantităţi de apă însemnate, care local vor depăşi 20…25 l/mp, iar în zona Transilvaniei şi a Maramureşului se vor acumula peste 40 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 34 de grade.

În București vremea va continua să se încălzească, devenind caldă, cu o maximă de 33…34 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări în a doua parte a zilei.

La munte vremea va continua să se încălzească, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde vor fi perioade cu înnorări, averse şi descărcări electrice. Se vor înregistra cantităţi de apă de aproape 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze de peste 80, chiar 100 km/h pe creste. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentDouă străzi din cartierul Km 4-5 își schimbă regimul de circulație
Articolul următorVIDEO Cămătarii din Urziceni și Manasia săltați de mascați. 17 persoane duse la audieri