Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, începând din această dimineață, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse vor cădea ploi care pot fi și sub formă de aversă, însoțite de descărcări electrice. Prin cumulare cantitățile de precipitații vor depăși local 25 – 35 l/mp, izolat 40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu rafale în general de 45 – 55 km/h, temporar peste 60 km/h pe litoral.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 18 grade, iar cele minime între 9 și 13 grade.

Primăria Municipiului Constanța a convocat comandamentul împreună cu SC RAJA SA, RATC, E-Distribuție Dobrogea, Confort Urban, ISU Dobrogea, Poliția Locală, Direcția Servicii Publice și Protecția Civilă. Astfel, 42 de echipe sunt pregătite să intervină, dacă situația o impune, cu 16 autospeciale, 3 buldoexcavatoare, 6 echipe cu motopompe, 1 macara, 1 mașină cu braț hidraulic, 1000 de saci cu nisip și țapinari.

Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0737552271.

Articolul precedentVIDEO| Viteza face victime. Mașină răsturnată, patru persoane au ajuns la spital
Articolul următorDispar cablurile de pe bulevardul Mamaia din Constanța