Vinerea Mare. Credincioşii au un motiv fundamental pentru a ţine post negru în Vinerea Mare. Este ziua în care ne amintim că oamenii, semenii noştri, l-au omorât pe fiul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu însuşi.

Vinerea Mare. Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a explicat semnificaţia postului negru, care este modul în care oamenii sunt solidari cu patimile Mântuitorului.

Vinerea Mare. Stareţul spune că postul negru înseamnă, practic, că nu trebuie să consumi nimic, nici măcar apă.

Postul negru înseamnă o jertfă pe care i-o aducem pentru moartea şi suferinţa Mântuitorului: „Atunci când cineva din neamul nostru moare, încercăm să facem şi noi o jertfă pentru el: postim, ne rugăm, dăm milostenie şi ne întristăm. Aşa şi omul, când se gândeşte că l-a omorât pe Dumnezeu, ţine doliu, posteşte pentru Dumnezeu, ca să se schimbe. Postul este tot o lucrare duhovnicească ca să simţi puterea credinţei, pentru că degeaba cunoaştem numai teoretic, dar dacă nu experimentăm, să postim nu cunoaştem adevărata credinţă”.

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Vinerea Mare. Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, recunoscut pentru numeroasele exorcizări pe care le săvârşea, căutat de credincioşi din ţară şi din străinătate, ne-a lăsat câteva învăţături pentru cea mai importantă perioadă din viaţa creştinilor: postul, scrie adevarul.ro.

1. În ziua în care ajunezi sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.

2. În zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a „furat” diavolul postul, degeaba mai posteşti.

3. Postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.

4. Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să „râdă” că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.

5. Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.

6. Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.

7. Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.

8. Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi, atunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.

9. Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15.00, alţii la ora 18.00, la ora 21.00, la ora 24.00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.

10. Postul-ajunare începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00. Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15.00, la ora 18.00, la ora 21.00. Ora până la care duci postul reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume: la ora 12.00 – a fost răstignit; la ora 15.00 – şi-a dat duhul pe Cruce; la ora 18.00- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat; la ora 21.00- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită; la ora 24.00 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.

 
Articolul precedentVizită CRUCIALĂ la București a ministrului ucrainean de Externe: întrevedere importantă cu Ciucă și Aurescu
Articolul următorVIDEO Accident TERIBIL în Mamaia. Un tânăr a murit și trei persoane au ajuns la spital