Viitorul a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Poli Iași, în ultimul meci al etapei a 23-a din Liga 1. Echipa lui Hagi are acum 38 de puncte şi a urcat din nou pe loc de play-off.

Gazdele au deschis scorul încă din primul minut, prin Omoh, Viitorul a egalat în min.80, prin Zoua, iar căpitanul Gabriel Iancu a stabilit scorul final prin golul din min.84.

”Știam că va fi greu. Ei au adus jucători foarte buni. În vestiar le-am zis că meciul are 90 de minute. Am crezut în jocul nostru și s-a văzut că echipa este bine pregătită. Am fost surprins de golul primit, dar important este că echipa nu a cedat. La pauză le-am zis să aibă răbdare. Schimbările au fost bune, am fost inspirat” a declarat Gheorghe Hagi, la finalul meciului.

În etapa următoare, Viitorul va primi vizita Universității Craiova.

Articolul precedentHC Dobrogea Sud învinge Dinamo după un meci dramatic
Articolul următorAvarie RADET. Ce zone rămân fără apă caldă, azi