În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea NEVERSEA alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plajă.

ACCESUL ÎN FESTIVAL!

Accesul pe plaja NEVERSEA se face prin Portul Tomis. Posesorul biletului se prezintă la cortul de check-In, cu un bilet cu cod de bare valid și o carte de identitate, pentru a intra în posesia brățării de festival. Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate și de documentul care atestă acordul părinților. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte. Ridicarea brățării de la corturile de check-In se va putea face în perioada 2-3 iulie, în intervalul orar 14:00 – 22:00, urmând ca în timpul festivalului, accesul să se realizeze în intervalul 14:00 – 06:00.

 Peste 5 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului NEVERSEA, dintre care peste 1400 sunt voluntari. Peste 300 de camioane, scena principală are 25 metri înălțime, peste 90 de metri baza și peste 400 de metri pătrați de ecrane led de ultimă generație.  Cele 22 de generatoare electrice însumează 4,5 MW putere instalată, adică consumul unui oraș de 40.000 de locuitori din România.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIMETRUL FESTIVALULUI!

Peste 1800 de angajați ai MAI (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria, ISU, Poliția Română, Poliția de Frontieră prin Garda de Coastă, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, BCCO) și ai Poliției Locale se vor asigura măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 300 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și două spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

TRANSPORT ÎN COMUN ȘI RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE!

De joi, 4 iulie, şi până luni, 8 iulie, se vor institui restricţii de circulaţie pe: strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1;strada Traian cu strada Termele Romane; strada Traian cu bulevardul Tomis; strada Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; strada Yokohama, strada Salonic și strada Belvedere; strada Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân; strada Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan; strada Mircea cel Bătrân cu strada Decebal; strada Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor; strada Bucovina cu strada Eroilor. Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă în perioada 2 – 8 iulie, iar riveranilor și agenților economici li se vor distribui permise de acces.

Transportul va fi suplimentat cu o linie shuttle bus, „Neversea”, cu plecare din Mamaia(Hotel Caraiman) spre Portul Tomis, începând cu data de 4 iulie, ora 08:00 până în 8 iulie, ora 09:00.

Vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 4 iulie, ora 09:00 şi 8 iulie, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Liniile 2-43 și 5-40 vor circula și în intervalul orar 24:00 – 05:00 cu o succesiune de 30 minute. Participanții la festival pot achiziţiona bilete pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi bilete pentru 7 zile la preţul de 30 lei. Călătoria se poate achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat un punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAlertă la Eforie Sud. Bărbat înecat, scos din valurile mării
Articolul următorSimona Halep – Mihaela Buzărnescu în turul 2 la Wimbledon