accident

Un accident rutier a avut loc în această seară pe strada Rozelor din Mangalia.

Din primele informații au fost implicate mai multe mașini, dintre care una s-a răsturnat pe carosabil.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Polițiștii cercetează cauzele care au dus la producerea accidentului.

UPDATE

Potrivit IPJ Constanța în data de 20.04.2019, ora 20.26, un bărbat de 25 ani a condus un autoturism pe str. Rozelor și în momentul efectuării manevrei de depășire, din cauza neatenției in conducere, a pierdut controlul direcției  și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. In urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 25 ani a fost proiectat către dreapta si s-a răsturnat pe partea carosabilă și, de asemenea, a intrat în coliziune cu autoturismul depășit pe care l-a proiectat către partea stângă a sensului de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto de 25 ani.
Conducătorul auto care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.31 mg / l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat să se supună recoltării de probe biologice de sange.
Împotriva acestuia s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, fiind introdus în CRAP din cadrul IPJ Constanța.

Articolul precedentFOTO VIDEO| „Am învins cu șansă”. Farul, victorie la Constanța
Articolul următorGăsit beat și cu un cuțit în buzunar la Spitalul Clinic Județen Constanța