Două cluburi şi două terase din Mamaia au fost amendate  pentru nerespectarea măsurilor sanitare şi a distanţei fizice.

Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică  al I.P.J. Constanța, împreună cu polițiștii stațiunii Mamaia, au acționat în noaptea de 25/26 iulie în zona cluburilor și teraselor din zona Summerland a stațiunii Mamaia, pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în ceea ce privește prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Operatorii economici a două cluburi, respectiv două terase, au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 21.000 de lei, pentru neluarea măsurilor privind respectarea normelor de protecție sanitară și neasigurarea distanțării fizice între clienți.

Polițiștii îi sfătuiesc pe operatorii economici să nu încurajeze comportamentul turiștilor care, din dorința de a se distra, uită să respecte măsurile de distanțare fizică.