Într-unul dintre cele mai așteptate dueluri din 16-imilie de finală ale Cupei României la fotbal, în această seară s-au întâlnit, la Ovidiu, Farul Constanța și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

După o primă repriză cu ocazii importante la ambele porți, cea de-a doua parte a meciului a debutat cu golul celor de la Sepsi. Elevii lui Leo Grozavu au reușit să înscrie, în minutul 51, după un penalty controversat acordat de centralul partidei Radu Petrescu. Centralul a acordat lovitură de la unsprezece metri după un fault comis de Larie asupra lui Luckassen, dar în afara careului. În ciuda protestelor jucătorilor de la Farul care s-au adunat în jurul său pentru a-i explica faptul că faultul a avut loc în afara careului, Radu Petrescu nu a revenit asupra deciziei. Mitrea a profitat de penalty-ul primit cadou și l-a învins pe Brănescu. Acesta a fost și singurul gol al întâlnirii. 

Faza controversată a loviturii de la 11 metri, AICI

Sursă: DIGISPORT

Articolul precedentVlad Voiculescu: „Suntem în plin val 4, dar ni se recoamndă să jucăm golf”
Articolul următorCOVID 19 Încă cinci decese în Constanța