Premierul Florin Cîțu și-a anunțat, duminică, candidatura la șefia PNL, cu o oră înainte de ședința Consiliului Național, într-o conferință de presă la sediul PNL din Modrogan. Alături de premier, în momentul anunțului, au fost mai mulți lideri importanți ai partidului, miniștri din Guvern sau parlamentari PNL.

”Am decis să mă înscriu în competiţia pentru preşedinţia PNL. Le mulţumesc liderilor puternici din PNL care au crezut în mine şi care şi astăzi fac parte din echipa mea”, a declarat, duminică, Florin Cîţu.

”În octombrie 2016 am hotărât să intru în politică. Liberal convins, singura variantă pentru mine a fost PNL. Sunt un liberal convins, un om care am trăit  toată viaţa după principiile liberale, le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta. Ştiţi foarte bine, de fiecare dată spun că doar liberalismul salvează România”, a mai afirmat premierul.

Acesta s-a adresat un mesaj tuturor liberalilor, dar şi românilor: ”Colegi liberali, dragi români, deja mă cunoaşteţi, nu sunt adeptul discursurilor foarte lungi, aşa că o să vă spun direct ce vreau şi de ce o să candidez. PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în acelaşi timp să ducă mai departe tradiţiile şi principiile liberale.  Nu cred că acum trebuie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face, bilanţul mandatului meu de ministru de Finanţe şi acum, cel de premier, demonstrează mai mult decât aş putea să vă spun eu. Promisiuni auziţi zilnic de la toţi politicienii. Eu v-am obişnuit cu mai puţine vorbe şi mai multe fapte”.

”În scurt timp o să prezint şi moţiunea şi echipa alături de care am pornit pe acest drum. O parte din echipă este alături de mine. Vă spun că voi câştiga, nu există altă variantă”, a adăugat Cîţu.

Articolul precedentTranşă record pentru România! Mâine dimineaţă vor ajunge în ţara noastră 1.091.610 doze vaccin Pfizer/BioNTech
Articolul următorIa pastila SRS. PSD nu vrea discriminări, dar aprobă discriminarea