Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul  este de aproximativ 1.300.000 de lei.

13 percheziții au avut loc: 10 în județul Constanța, 2 în județul Ialomița și 1 în județul Brăila.

Din cercetări, a reieșit că, în anul 2021, mai multe persoane – angajați ai unei societăți comerciale din portul Constanța, transportatori și administratori de societăți comerciale din domeniul comerțului cu cereale – ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magazinele respectivei societăți comerciale. Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.300.000 de lei.

UPDATE

În urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost ridicate 11 telefoane mobile, un laptop, 5.260 de euro, 2.450 de dolari, aproximativ 39.000 de lei, precum și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie. 11 persoane au fost conduse la audieri.

Imagine
Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrognoza meteo 29 iunie. Cod portocaliu de caniculă – temperaturi de până la 38 de grade
Articolul următorNeatenția la volan face victime. 4 persoane la spital