Șapte percheziții au avut loc astăzi în municipiul Medgidia, orașul Cernavodă și comuna Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Șapte persoane duse la audieri.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie-iulie 2022, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.

În urma descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.

7 persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri, urmând ca la finalizarea cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța să dispună măsurile legale care se impun.

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentANM anunță un weekend cu 40 de grade Celsius. Avertismentul specialiștilor
Articolul următorINS a prelungit din nou perioada de culegere a datelor pentru RECENSAMÂNT