Trei marinari egipteni care încercau să  introducă ilegal în România. aproximativ 800 de pachete de ţigări sunt cercetați penal.

În data de 11.04.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Constanţa şi lucrători ai Căpităniei Portului Constanţa, acţionând în baza unor informaţii, s-au deplasat în portul Midia, pentru a efectua un control la o navă, sub pavilion Insulele Comore. În acest timp, doi marinari egipteni au fost observaţi aruncând peste bordul navei, pe cheu, doi saci care conțineau țigări.

O echipă a continuat controlul asupra navei, unde s-au descoperit, în cabinele a trei marinari egipteni, ascunse și nedeclarate 340 de pachete cu țigarete.

La cercetări, s-a stabilit faptul că țigaretele în cauză, atât cele aruncate peste bord (450 pachete) cât şi cele găsite ascunse, au fost achiziționate din Israel, de către cei trei marinari egipteni aflați pe nava acostată în port, informează poliția de frontieră.

Întreaga cantitate de țigarete, 790 pachete, în valoare de aproximativ 15.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent60 de persoane legitimate la Medgidia
Articolul următorO nouă MOȚIUNE împotriva ministrului Sănătății: Social-democrații sunt nemulțumiți de prestația lui Voiculescu