Pompierii militari au fost solicitați să intervină în localitatea Mihail Kogălniceanu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un foișor, în apropierea unui centru de distribuție butelii.

Către locul intervenției a fost direcționat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag, format din 5 subofițeri cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD cu 3 subofițeri.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că exista pericolul de propagare a incendiului la un rastel în care se aflau 20 de butelii. În sprijinul acestora, a fost trimis și un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de stingere de capacitate mărită.

Salvatorii militari au procedat la înlăturarea buteliilor, limitând astfel pericolul de producere a unei explozii și au acționat pentru lichidarea incendiului.

Cele două ambulanțe aflate la locul intervenției, au acordat îngrijiri medicale proprietarei foișorului care a suferit un atac de panică, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean Tulcea.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un aparat de gătit.

Imagine

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedent„Pălăriile anti-copiat” ale unor studenți din Filipine, virale pe rețelele de socializare | FOTO
Articolul următorMai multe VIP-uri ar putea scăpa de închisoare pe motiv de prescripție a faptelor – Udrea, eliberată de două dosare PENALE