Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au depistat în noaptea de 28 iunie, în jurul orei 23.40 în flagrant delict, pe o plajă din stațiune, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 43 și 49 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce ar fi sustras un rucsac aparținând unei turiste de 22 de ani.

Totodată, în cursul zilei de ieri, polițiștii stațiunii Mamaia, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus in aplicare 3 mandate de percheziție la locuințele deținute de aceștia.

Prejudiciul, de aproximativ 5.700 de lei, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de astăzi au fost prezentați instanței de judecată, care a emis pe numele acestora măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentTarife majorate la  călătoria cu autobuzele etajate
Articolul următorFOTO Incendiu la Babadag. Focul ar fi fost pus intenționat