HC Dobrogea Sud se pregătește de meciurile din turul 2 al Cupei EHF  împotriva echipei din Cehia,Talent Robstav MAT Plzen. Meciurile vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la orele 19.00, în Sala Sporturilor din Constanța. Clubul îi aşteaptă pe suporteri cu o tombolă, cei care vor cumpăra bilete (20 lei/meci, 30 lei/weekend) pot câştiga un tricou şi o minge semnate de jucătorii echipei.

” Meciurile din weekend sunt cel mai important eveniment de până acum pentru echipa noastră în noul sezon. Cehii nu vin aici să se predea. Chiar dacă au acceptat să joace ambele meciuri la noi, asta nu înseamnă că suntem deja câştigători. Aşteptăm publicul să fie al 8-lea jucător, aşa cum a dovedit-o şi cu Steaua. Îi aşteptăm pe constănţeni să umple sala până la refuz şi să obţinem împreună mult dorita calificare”, a declarat Ionuţ Rudi Stănescu, preşedintele HC Dobrogea Sud.

Zvonko Sundovski, antremorul HC Dobrogea Sud  a declarat că Talent Plzen nu trebuie subestimată și că este important să câştige ambele meciuri ”Plzen este o echipă bună, tânără, cu 3-4 jucători de naţională. Joacă un handbal modern, cu multă alergare, o echipă completă care nu a venit aici să joace două meciuri şi să plece acasă. Pentru noi este foarte important să câştigăm ambele meciuri. Sunt convins că vom merge în turul 3, şi dacă avem noroc să nu tragem o echipă prea puternică, putem ajunge în grupe şi mai departe, în Final 4, de ce nu?”

 

 

 

 

 

Articolul precedentConstanța: 79 de focare de pestă porcină africană, peste 6.000 de porci sacrificați
Articolul următorTâlhari prinși de polițiștii constănțeni