Un tânăr de 25  de ani și-a pierdut viața duminică seară după ce s-a aruncat de  la etajul opt al unui bloc. Impactul a fost atât de puternic, încât medicii nu au mai putut să îl aducă în simțiri.

Incidentul s-a petrecut  într-un bloc aflat la intersecția străzilor Nicolae Iorga cu Mircea cel Bătrân, din municipiul Constanța. O vecină a sunat la 112 după ce a auzit un zgomot puternic iar când a privit pe geam l-a văzut pe tânăr pe asfalt. Din primele informații se pare că este vorba despre o sinucidere.

La fața locului au intervenit paramedicii din cadrul detașamentului Fripis cu o ambulanță. Tânărul a fost găsit in stop cardio-respirator. Din păcate in ciuda eforturilor depuse de paramedici acesta a fost declarat decedat.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală. Sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de ucidere din culpă.

UPDATE

Aflat în depresie după ce iubita l-a anunțat că îl părăsește, tânărul de 25 de ani și-a pus capăt zilelor. Înainte de a se arunca de la etajul 8 al blocului în care locuia cu chirie, a postat un mesaj de adio pe o rețea de socializare. Își cerea iertare de la părinți și prieteni și spunea că nu poate să trăiască fără iubita lui. „Singura persoană care n-aș vrea să sufere din toată chestia asta este mama mea, pentru că ea n-are nicio vină.Știu că este greșit ceea ce mă gândesc să fac… Relația mea cu A, a fost una toxică”

Trupul tânărului a fost despus la morgă pentru necropsie. Era singurul copil la părinți iar acum se pregătesc să ăl conducă pe ultimul drum.