Polițiștii locali au interceptat și imobilizat două persoane care au spart și au pătruns prin efracție într-un garaj situat pe stradela Basarabi din municipiul Constanța.

În urma unei sesizări telefonice adresate Direcției Generale Poliția Locală Constanța, prin dispeceratul instituției, un echipaj de ordine publică s-a deplasat la fața locului, i-a depistat pe cei doi tineri, unul în vârstă de 22 de ani, celălalt de 27 de ani, și i-a predat apoi organelor de poliție judiciară din cadrul Secției 3 Poliție în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale care se iau în cazul unei infracțiuni contra patrimoniului – tentativă la infracțiunea de furt calificat.

Pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte antisociale, polițiștii locali le cer cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri sprijinul pentru identificarea lor, sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgență.

Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.

Activități similare se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat.

Articolul precedentFOTO| S-a răsturnat cu mașina pe câmp
Articolul următorBunuri contrafăcute, de peste 420.000 de lei, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea