Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Constanța, la locuințele a doi bărbați, de 34, respectiv 35 de ani, bănuiți de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, au fost descoperite 3,7 kilograme de cannabis, 2 comprimate de ecstasy, 2 grame de ketamină, mai multe obiecte destinate preparării, porționării și consumului de droguri, 26.000 de lei, 135 de euro, 8 telefoane mobile, un laptop, precum și alte bunuri cu valoare probatorie. 

 Alte 4 mandate de percheziție domiciliară, au avut loc pe 17 octombrie, fiind ridicate bunuri utile cauzei, transmite IPJ Constanța.

Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 

În cursul zilei de 17 octombrie, cei doi au fost prezentați instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAPIA demarează plata în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021
Articolul următorAvertismentul medicilor: Această combinație de medicamente vă poate omorî