În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au organizat o acțiune pe linia prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației rutiere.

Astfel, au fost verificate societățile comerciale de pe raza de competență și au fost controlate peste 100 de autoturisme, fiind constatată o infracțiune la regimul rutier. 

În jurul orei 22.00, patrula mixtă formată din polițist din cadrul Poliției orașului Năvodari și jandarm din cadrul I.J.J. Constanța, a identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. 

De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 la O.U.G. 195/2002 și 11 la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii de protecție și lipsa motivului justificat de a părăsi locuința în intervalul orar 23.00-05.00, în valoare totală de 7.320 de lei.

Totodată, polițiștii au identificat o societate comercială în care nu se respectau restricțiile instituite prin H.G. 35/2021, în ceea ce privește distanțarea fizică între persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent3.288 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația în fiecare județ!
Articolul următorDouă persoane rănite într-un accident pe DJ 391