Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a susţinut, joi, că există „o înţelegere între PSD şi PNL de a nu avea alegeri în două tururi pentru primari şi preşedinte de Consiliu judeţean dintre consilieri”, informează Agerpres.

El a afirmat, la dezbaterea online „Organizarea alegerilor în timpul pandemiei. Scenariile partidelor politice”, organizată de Expert Forum, că desfăşurarea localelor şi parlamentarelor depinde de situaţia sanitară, care ar putea amâna aceste scrutine.

„Dacă apare un al doilea val de epidemie, noi, politicienii, trebuie să luăm decizia de a amâna alegerile până când trece al doilea val, dacă apare. (…) Din punctul de vedere al Pro România, faptul că există această înţelegere între PNL şi PSD de a nu avea alegeri în două tururi la primari şi de a nu avea preşedintele de Consiliu judeţean dintre consilieri este o gravă deturnare a ceea ce ne dorim să facem în viitor. Eu am susţinut şi public şi i-am spus şi domnului prim-ministru Orban că orice formulă prin care propune alegeri în două tururi şi preşedinte de Consiliu judeţean dintre consilieri, Pro România nu va vota nicio moţiune a PSD şi UDMR. După care, mi-am dat seama că şi PNL îşi doreşte sistemul acela şi cred că o să avem mari dezamăgiri legate de aleşii locali”, a declarat Ponta, citat de Agerpres.

El a precizat că, în cazul în care nu va exista un nou val de pandemie COVID-19 şi alegerile vor avea loc în acest an, Pro România vrea ca localele şi parlamentare să fie cât mai apropiate, în jur de două săptămâni între ele.

„Dacă le faci la două săptămâni, o săptămână între ele, este cel mai logic şi din punctul de vedere al cheltuielilor, al organizării, al riscului de răspândire a virusului, dar şi politic are foarte mare sens. În felul acesta, vom vota şi în Parlament. Trebuie să facem acea lege, cum a decis ieri CCR, prin care să prelungim mandatele aleşilor locali şi să şi stabilim ce facem cu data alegerilor. (…) În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, susţinem orice fel de măsură modernă de vot, sigur cu toate garanţiile de securitate, pentru că acum e prima dată când avem acelaşi partid care deţine practic toate pârghiile politice şi atunci e nevoie de nişte garanţii suplimentare că nu se fraudează votul”, a adăugat liderul Pro România.

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentPreot condamnat pentru ridicarea unei biserici
Articolul următorSondaj CURS: PNL se menține la 32 de procente, PSD scade două procente