Viceamiralul în retragere Petre Zamfir, președintele Asociației Veteranilor de Război Filiala Constanța, cetățean de onoare al municipiului Constanța și ultimul veteran de război al Marinei Militare Române, s-a stins din viață duminică, 15 noiembrie, la onorabila vârstă de 97 de ani.

S-a născut în ziua de 3 octombrie 1923, în comuna Chioara, județul Ialomița, iar cursurile primare şi gimnaziale le-a urmat la școala din cartierul constănțean Medeea, după care și-a continuat studiile la Liceul „Mircea cel Bătrân”, tot în Constanța. La vârsta de 16 ani s-a înscris la Școala de Specialități a Marinei, pe care a absolvit-o în anul 1942.

Petre Zamfir a fost comandantul navei-şcoală „Mircea“ în timpul celebrului marş din Golful Biscaya, când a salvat-o dintr-o aprigă furtună.

Pentru spiritul civic, implicarea în soluționarea problemelor seniorilor Marinei Române și atitudinea pro activă manifestată la o vârstă respectabilă, a fost înaintat de la gradul de contraamiral de flotilă în retragere (2004), contraamiral (2009) şi viceamiral cu trei stele în retragere (2016).

De-a lungul întregii sale cariere a fost distins cu numeroase ordine și medalii, printre care Medalia „Scutul Crimeei”, Medalia „Serviciul credincios” clasa a III-a cu spade, „Virtutea Militară” de război clasa a II-a, Crucea comemorativă a veteranilor de război”, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler și Emblema de Onoare a Armatei României.

 

Articolul precedentControale în gările din Constanța. Amenzi usturatoare
Articolul următorRAPID FALCON. Exercițiu româno-american la Baza Aeriană 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi la Capu Midia