Peste 650 de câini comunitari și-au găsit un cămin datorită campaniei lansate de Primăria Municipiului Constanța, „Adoptă un cățel!”. Constănțenii au ales să le ofere o nouă șansă la viață cățeilor aflați la adăpostul situat pe strada Vârful cu Dor, nr. 5.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul Gestionare Animale Abandonate, alți 26 de câini au fost revendicați de proprietari, iar în acest moment se află în lucru 32 de cereri de adopție.

„Reamintim că adopţia câinilor se face gratuit și poate fi realizată după ce a expirat termenul de 7 zile lucrătoare în care patrupedele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării”, au precizat reprezentanții instituției.

Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Animalele adoptate vor fi sterilizate, excepţie făcând cele cu regim special, astfel cum sunt definite în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/2001, completată și modificată.

Adopţia patrupedelor din adăpost se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

  1. prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
  2. dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
  3. acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
  4. înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Se interzice abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile OUG nr. 155/2001 completată şi modificată de Legea nr. 258/2013 şi a normelor metodologice de aplicare a acestora.

Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate:

– luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 – 14:00;

– joi, în intervalul orar: 09:30 – 17:30.

Serviciul Gestionare Animale Abandonate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.