Polițiștii de investigații criminale din Constanța au depistat un bărbat cu dublă cetățenie, suedeză și bosniacă, care era urmărit internațional pentru crimă de război. Schimbul de date și informații a fost asigurat de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanța, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au depistat, miercuri dimineață, un bărbat, de 57 de ani, pe numele căruia exista o cerere de urmărire internațională, emisă de autoritățile bosniace. „Bărbatul în cauză, cu dublă cetățenie, suedeză și bosniacă, a fost dat în urmărire internațională, pentru comiterea infracțiunii de crimă de război împotriva civililor, fapte petrecute în anul 1992, pe teritoriul Iugoslaviei”, au transmis polițiștii constănțeni.

Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Constanța, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentRestricții de circulație, în week-end, în centrul Constanței
Articolul următor”Balul Absolventului” și Ziua Copilului, la Mangalia