Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2018, a anunţat printr-un comunicat de presă Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN).

Unitatea 2 a fost oprită controlat pe 5 septembrie, în vederea efectuării unor lucrări de reparație la podul Mașinii de Încărcat/Descărcat combustibil (“MID”)

Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor s-au realizat în deplină siguranţă, potrivit procedurilor aferente ale centralei”, precizează SNN.

Nuclearelectrica  a produs și livrat în sistemul energetic național, păna la începutul luniii iulie, o cantitate totală de energie de peste 168,649 milioane MWh, din care 111,163milioane MWH Unitatea1, iar Unitatea 2 a livrat peste 57,486 milioane MWh.

 

Articolul precedentAccident grav la Ion Corvin. Victima transportată la spital cu elicopterul
Articolul următorMihai Fifor prezent la deschiderea anului școlar la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa