Începând de la 8 mai, Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, iar desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00.„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, anunță Nuclearelectica

În perioada opririi planificate se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, menţionează reprezentanţii Nuclearelectrica.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVremea 6 mai – Încă o zi cu ploi torențiale și descărcări electrice – Unde va fi cel mai cald
Articolul următorCriminalul din Corbu care şi-a ucis vecinul şi i-a violat fiica, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă