La primul meci oficial din 2023, Unirea Constanța, a fost umilită de Dinamo. A pierdut cu scor 6-0, pe stadionul Arcul de Triumf din București în etapa 17-a din Liga 2.

Golurile au fost marcate de Patriche (6), Iglesias (9), Bani (39 – penalti), Ghezali (43), Roşu (66) şi Borcea (87).

De altfel, nici în prima parte a sezonului, când Unirea Constanța avea un oarecare lot omogen, nu a ținut piept în prea multe rânduri, fiind considerată principala ”favorită” la retrogradarea în Liga 3, în acest sezon de Liga 2.

”Pentru noi a fost un prim contact cu ceea ce înseamnă efort intens. Este a treia zi în care reușim să fim într-o oarecare formație. Am început săptămâna trecută cu patru jucători, iar azi la ora 12:00 încă nu știam jucătorii pe care ne putem baza din perspectiva legitimațiilor și a adeverințelor medicale, dar pentru noi e important că am făcut pași mici pe partea defensivă. Vom merge până la final cu această echipă.”, a declarat Dacian Nastai la sfârșitul meciului.

În clasamentul Ligii a 2-a, Unirea Constanţa se află pe ultimul loc, cu 12 puncte, iar Dinamo este pe locul 6, cu 27 de puncte.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFOTO Ministrul Tîlvăr și ambasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET