mistret

Un nou focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat pe fondul de vânătoare 7 de la Dobromir după ce, săptămâna trecută, un porc mistreț a fost găsit mort. În urma analizelor efectuate s-a confirmat că acesta avea pestă porcină.

La nivelul Județului Constanța au fost confirmate până în prezent 95 focare de pestă porcină africană, în 49 de localități. Dintre acestea, până la acest moment au fost stinse 65 de focare în 30 de localități, iar 30 de focare sunt active în 24 de localități. De asemenea, au fost confirmate 15 cazuri de pestă porcină africană la mistreți în 15 fonduri de vânătoare – Ghindărești, Gârliciu, Topalu, Oltina, Ion Corvin, Șipote, Băneasa, Carvăn, Cochirleni, Dumbrăveni, Rasova, Ostrov, Peștera și Dobromir.

Pentru prevenirea răspândirii virusului, până acum, au fost uciși preventiv 6246 de porci domestici, în localitățile Vadu, Cheia, Dulcești, Vadu Oii, Zona Pod Giurgeni, Ciobanu, Istria, Gârliciu, Hârșova, Seimenii Mici, Seimeni, Tuzla, Lazu, Băltăgești, Tichilești, Topalu, Mircea Vodă, Zorile, Traian, Viile, Sinoe, Palazu Mic, Agigea, Popas 3 Movile, Piatra, Ion Corvin, Peștera, Capidava, Tudor Vladimirescu, Cernavodă, Oltina, Saraiu, Siliștea, Rasova, Miorița, Cochirleni, Vlahii, Horia, Dunărea, Faclia, Vulturu, Aliman, Pietreni, Cuiugiuc, Tortomanu, Castelu, Strunga, Adamclisi, Răzoarele, dar și 64 de porci mistreți captivi într-o exploatație privată din localitatea Dulcești.

Exploatațiile, precum și fondurile de vânătoare și localitățile din zonele de control, au fost plasate sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție în ceea ce privește circulația persoanelor, a animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. Măsurile stabilite se vor menține până la eradicarea focarelor.

Articolul precedentShow-ul aviatic Aeromania de la Tuzla nu va mai fi organizat la vară
Articolul următorConducerea Spitalului Județean ia măsuri după vizita ministrului Sănătății