Dosar penal pentru un bărbat din Tulcea care a mers la spital cu un pistol. Acesta a fost internat în secția de Chirurgie a Spitalului Județean iar arma, neletală, i-a fost observată de agentul de pază

Jandarmii au fost solicitaţi, prin apel 112, să se deplaseze la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, secția de chirurgie, unde agentul de pază a reclamat faptul că un bărbat,  internat la secția de chirurgie,  are asupra lui o armă.

Pacientul în vârstă de 53 de ani, cu domiciliul în Constanța, aavea asupra lui, într-o pungă, o armă din categoria celor neletale, fără butelie de gaz și încărcător. Bărbatul, aflat într-o stare vădită de ebrietate, nu a dorit să comunice motivul pentru care avea arma asupra sa, însă a declarat că deține o autorizație pentru armă, transmite IJJ Tulcea.

Jandarmii au confiscat arma și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală.  Infracțiunea de port arme fără drept, în sediul instituțiilor publice se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

Articolul precedentEvenimentele sportive sub paza jandarmilor
Articolul următorCod Portocaliu pe litoral