În portul Tulcea s-a deschis sezonul navelor de croazieră în Delta Dunării. Nava Belvedere cu aproape 90 de turişti din Germania. Alte trei nave de croazieră se îndreaptă spre Tulcea.

La începutul anului în porturile din judeţul Tulcea erau programate 400 de acostări, dar din cauza pandemiei cu noul coronavirus în următoarea perioadă sunt estimate circa 30 de acostări pe lună. „Acum, se fac eforturi uriaşe pentru reluarea voiajelor în Deltă. Este o industrie care implică foarte mulţi oameni, iar dorinţa tuturor este ca, în ciuda restricţiilor impuse în condiţiile actuale, să găsim o cale de a înlesni navigaţia pe Dunăre. La bordul navei, sunt circa 90 de turişti care şi-au depăşit teama de pandemie, iar 70 dintre ei vor merge în excursii în Deltă”, a declarat Leontin Şerbănescu, director în cadrul societăţii prin intermediul căreia navele de croazieră fluvială ajung în Deltă.

El şi-a exprimat speranţa ca autorităţile române să redeschidă punctele de trecere a frontierei închise în perioada stării de urgenţă, astfel încât formalităţile de intrare în ţară a navelor să fie făcute mai uşor.

„Sperăm ca odată cu proiectul de amenajare a falezei din Tulcea să creăm infrastructura necesară navelor de croazieră. Pentru turiştii care vin din străinătate, ţara începe cu portul în care păşesc pentru prima dată. Sunt oraşe-port care au avut iniţiativa de amenajare a facilităţilor portuare, dar şi oraşe care nu au înţeles acest lucru”, a spus Şerbănescu, citat de Agerpress.

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPolițiștii români prezenți astăzi în stațiunile montane și pe A2 București Constanța. Se recomandă rute alternative
Articolul următorMinistrul Muncii, Violeta Alexandru în control pe litoral.” Nu ne dorim să închidem cluburile”