Trupul elevului de 16 ani, dat dispărut în apele mării în urmă cu două zile și căutat de zeci de scafandrii, a fost adus de valuri la țărm, pe o plajă din Năvodari.

Joi dimineață, o femeie a anunțat printr-un un apel la112, că în apropiere de Tabără din Năvodari, pe plajă, se află trupul neînsuflețit al unei persoane.

Ulterior, oamenii legii au stabilit că este vorba despre trupul elevului de 16 ani, din Craiova, care a fost dat dispărut, marți, după ce a mers să se scalde în mare. Trupul adolescentului a fost scos la mal la o distanță de aproximativ 10 kilometri de locul în care fusese dat dispărut.

Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marți, 28 mai, în jurul orei 16.00, pe o plajă din stațiunea Mamaia, județul Constanța. Elevul, în vârstă de 16 ani, participa la „Școala de vară” organizată de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanța, și se afla în timpul liber alături de colegii săi și profesorul însoțitor.

De atunci, zeci de scafandri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, precum și ai Centrului de Scafandri al Forțelor Navale Române au desfășurat căutări în zona în care acesta fusese văzut ultima oară, dar fără succes, deși s-au folosit echipamente de specialitate, inclusiv sonar.

În urma acestui tragic eveniment, lucrările Scolii de vară au fost anulate, iar împrejurările decesului sunt cercetate, conform legii, de către Parchetul militar.

Articolul precedentAl doilea braconier turc prins în Marea Neagră, cercetat în stare de arest preventiv
Articolul următorTrafic restricționat în Piața Ovidiu, de Ziua Copilului