Veste bună pentru turisti. După ce a eliminat taxa de parcare în staţiunile din sudului litoralului, primăria Mangalia a anunţat că locuitorii municipiului şi turiştii din staţiunile din sudul litoralului vor putea călători gratuit, de la 1 august, cu autobuze electrice.

Autobuzele  vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în staţiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp. Primăria a precizat că, prin implementarea acestui proiect, Mangalia devine prima localitate din judeţul Constanţa în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor – turişti sau localnici

„Pe toată perioada sezonului estival, turiştii aflaţi în vacanţă, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între staţiuni şi oraş. După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în staţiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulţi turişti în această zonă a litoralului”, a declarat Cristian Radu, primarul Mangaliei. Gratuitatea este oferită până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023. Edilul oraşului a explicat că, ulterior, va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri prin care să se asigure gratuitatea transportului public şi după data respectivă. 

Conform graficului de circulaţie, afişat în fiecare staţie de autobuz, acestea vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din oraş şi staţiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 şi până în Olimp, zona blocurilor C1-3, precum şi pe arterele principale din toate staţiunile. În plus, locuitorii Mangaliei atât din zonele centrale, cât şi cei care locuiesc în cartierul de case vor beneficia de acelaşi transport nepoluant, ecologic. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentREVOLTĂTOR: roșiile românești ajung la GUNOI! România IMPORTĂ tomate din străinătate. REACȚIA ministrului Petre Daea
Articolul următorAproape toată ţara, sub avertizare de vijelii, ploi şi grindină