Traficul rutier a fost întrerupt, joi dimineață, pe Autostrada Soarelui, timp de câteva zeci de minute, în urma unui accident în care a fost implicată și o mașină de poliție.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, incidentul a avut loc pe Autostrada A2 Constanţa – Bucureşti, la kilometrul 160, în zona localității Cernavodă. În accident, ce nu s-a soldat cu victime, au fost implicate un autoturism şi un ansamblu de vehicule. De asemenea, a fost avariată și o mașină de poliție.

Circulaţia rutieră a fost întreruptă câteva zeci de minute pe sensul către Bucureşti, fiind reluată ulterior pe banda a doua.
S-a intervenit la faţa locului pentru tractarea autocamionul şi reluarea în condiţii normale a circulaţiei şi pe prima bandă.

Începând cu ora 10:20, pe Autostrada A2, km 160, sensul către București, s-a reluat circulația normală pe ambele benzi.

Articolul precedentAgenții economici, invitați să închirieze un imobil proaspăt reabilitat de RAEDPP
Articolul următorLucrările de asfaltare a străzii Soveja continuă pe timpul nopții