Pentru remedierea unei avarii survenită la o conductă de alimentare cu apă, de pe strada Unirii, RAJA a fost nevoită să restricționeze traficul auto, pe tronsonul cuprins de străzile Căiuți și Zorelelor.

Potrivit RAJA, restricția este aplicată pe tronsonul cuprins de străzile Căiuți și Zorelelor, cu sensul de mers către Complexul Comercial Faleză Nord, și este valabilă până la ora 14.00. „Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală. Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, spun reprezentanții regiei de apă.

Aceștia au mai precizat că abonații deserviți nu sunt afectați de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

Articolul precedentRazie a polițiștilor locali printre contrabandiștii de țigări din piețele constănțene
Articolul următorFOTO| Știința viitorului la primul club de robotică din Medgidia