Tibi Ușeriu a terminat infernala cursă de la Yukon, fiind al doilea care a trecut linia de finiș după concurentul elvețian Fabian Imfeld, care a avut nevoie de 6 zile, 18 ore și 10 minute. Doar Fabian Imfeld și Tibi Ușeriu au trecut linia de sosire, din cei 21 de concurenți care au luat startul în această cursă. 

 

Tibi a înfruntat gerul și nămeții nordului, fără raclete speciale pentru zăpadă, fără alimente speciale care să îi asigure energia fizică necesară, fără termosuri de primă calitate și nici alte echipamente ca ale elvețianului.

 

 

Stomacul i-a făcut probleme, dar le-a depășit. A ajuns să nu mai fie recunoscut de telefon și a ieșit afară să-și facă „lifting” doar ca să nu mai fie nevoit să introducă parola, sarcină dificilă la -40 de grade. Simțul umorului nu l-a părăsit însă, oricât i-a fost de greu. Așa a parcurs bistrițeanul Tibi Ușeriu 300 mile (în realitate 305,4 mile). Cum ar spune el, și-a mai învins o dată demonii în iadul alb. Monstrul – frigul cumplit – a fost învins. 

 

Tibi Ușeriu a mai luat o dată startul la Montane Yukon Arctic Ultra în 2019, după trei ani consecutivi în care a dominat o altă competiție cruntă –  6633 Ultra Arctic. Anul trecut însă, bistrițeanul a fost scos din cursă de medici, din cauza unor degerături la degetele de la picioare. Anul acesta a luat-o de la capăt și a reușit să treacă linia de sosire. Al doilea. Cu toate acestea,Tibi Ușeriu rămâne tot un mare învingător! 

Articolul precedentVIDEO|100 de mașini au plecat în convoi spre Constanța, pe DN2A
Articolul următorFOTO| Bărbat salvat în ultima clipă dintr-o casă în flăcări